Ghepardul

                                                                incepuse ploaie, calda, imbratisatoare. ma lipisem de un copac, nu puteam, nu eram in stare sa continuu urmarirea. ghepardul fugea, si in goana  nebuna , aveam gorgane de spaima.stiam, si unul si celalalt, cine e vanatul si cine vanatorul; dar asa incepuse goana aceasta. ii placea sa ma stie acolo. puseu si teama , saltimbanc si rege.
                                                                se lasa intunericul. ghiceam in ce parte era ,trupul acel, puternic , ferm , si care , ma putea rastigni intr-o secunda. dar secunda aceea nu dorea sa apara. imi doream sfasiere. sa mistui carne, sa sfasiu blana si sa rapun colti si gheara. copacii imi dadeau speranta. stiam ca in fuga , in iuresul asta dement , ei imi puteau stavili angoasa. ii simteam cum respira, cu totii, intr-o vecernie umeda, si cum imi aratau cale. Rabos , era undeva acolo , si simteam ca isi linge labele, mari , si mai ales stiam, ca ploaia ii rapea o placere. nu-mi mai simtea duhoarea.
                                                                 ghemuisem , adanc , in mine, toata frica , si lasasem afara, platosa, speranta. nu ma stiam dresor, cu atat mai putin imblanzitor. nu aveam bici , sau furca. Tot ceea ce stiam , erau ramuri si flori; nu, nu de cires.
sfarsitul se lasase ashteptat. Stiam ca are sa vina, dar platosa mea , imi spusese , soptit:- Nu ,nu e aici, esti singur . Rabos nu exista. punct
                                                                  strainul nu stie niciodata , doar drumul ce-i e ashternut cunoaste. cand praful ii spala picioarele, si soarele il mangaie, o magdalena ucisa, rug
mergea incet, si pasul ii era unealta, cunoastere. pipaiam , sub drumul asta , vintrele amintirilor. se spune ca fiece solida are memorie , si lichidul ori gazul sunt perverse, sau pervertesc. nu pot sa respir. e drept.nu, nu de praf, dar as vrea felii din aer , peste sandvisul apasarii.
                                                                  stiam/simteam ca are sa vina ploaie; praful, cenusa . toate aveau sa-si lase dara , spalaciunea , dusa, spre alte talazuri. dar nu e era fum. monstrul , cu chip de inger , se apropiase. stia ca il simt , dar stia, da, ca nu aveam sa plec. intorsesem , doar capul, putin, in timp ce coltii lui, albi, sticlosi, se infipsesera in carne.
                                                                  nu , nu puteam , nu simteam durere. traieam doar acea senzatie cald-usturatoare, care se plingea pe piept, inspre viscerele care o pulsau inspre inafara.cunostea drumul, si fiara , nu se oprea. capul imi cazu , de tot, pe o parte, si ochiul de deasupra imi arata festinul. nu mai aveam gat si fata. era doar o masa, informa, iar Rabos , bland, lingea sangele. Dorea sa vada doar carnea, nu-i placea sangele, nu se dorea animal. Stia ce face, si de aceea imi lua ochii, si ii aseza in iarba. Dar acestia erau incremeniti. Cel de deasupra ma lasa sa vad insa restul.Imi evitase coapsa si sfartecase trunchiul, sau poate isi dorea sa ajunga mai repede inauntru, inspre zvacnetul care inca mai exista.
                                                                   hm, imi spuneam, ascunzandu-ma deasupra. Ai sa te ranesti. ai sa suferi. nu trebuie sa ajungi acolo. Iubeam fiara asta. N-as fi vrut sa se raneasca.
revin
Ploaia se oprise de mult, sau poate nici nu existase vreodata.Da , da , erau lacrimi ; uffffffffffffffffffffffff, de unde lacrimi, tu crezi ca desertul poate impune norilor vointa pantecului sau? Roua nu e lacrima , e perla si nu adapa ci doar implineshte. Ghepardul meu , e rege. Toti isi inclina testele chelboase in fata maretiei lui. Sus , pe puntea aceea suspendata , ma apucase de mana si imi spusese ca nu putem fugi. El nu avea drept asupra lui. Domneshte , dar nu guverneaza ……dar asta e alta poveste.
Iubeam fiara asta. N-as fi vrut sa se raneasca…..
Sangele refuza sa se inchege , si capata o luminoziate nefireasca.Siroia , incet , ca o apa adanca, ocolind inalturile. picatura dupa picatura, in cohorte de stropi, perfect sferici , se lasau catre pamant. In iarba, ochii incremeniti prinsera globuri sub pleopa. Rabos, uitase de ei. Stropii mari, albastrui, de un rosu aprins faceau litanie, inconjurasera privitorii si ii ridicasera din iarba. uitasem complet de vintrele macelarite. coltii sapau adanc
nu eram decat o linie, o insiruire de puncte, concentrice , cu forma, sfere ovale, goale inafara…

Anunțuri

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s